Abstract: Așa-zisul pahar „comun” sau „de obște” rămâne, fără doar și poate, un subiect ce trebuie încă aprofundat, dat fiind faptul că este destul de dificil să stabilim, pe de o parte, originea sa, iar pe de alta, simbolismul acestuia. După părerea mea, pentru o înțelegere mai exactă a acestor particularități este nevoie de cercetarea a numeroase manuscrise, altele decât cele menționate în acest studiu. Printre altele, am putea afirma, cu limitele de rigoare, că originea așa-numitului pahar „comun” sau „de obște” pare a fi una constantinopolitană; însăși originea constantinopolitană a Darurilor mai înainte sfințite, la care se face referire în majoritatea manuscriselor menţionate în contextul în care se vorbeşte de „paharul comun”, ar putea constitui un bun indiciu. În ceea ce privește cele două rugăciuni la paharul „comun” sau „de obște”: „Doamne, Cel ce toate le-ai făcut…” (Ὁ Θεὸς, ὁ πάντα ποιήσας…) și „Doamne Dumnezeul nostru, Care ai binecuvântat…” (Κύριε ὁ Θεὸς ήμῶν, ὁ εὐλογήσας…), menţionez că ar putea fi vorba doar de două uzanțe diferite. Este însă greu să înțelegem pentru care motiv actualul rit bizantin al Tainei Cununiei a păstrat numai una dintre cele două rugăciuni și anume, „Doamne, Cel ce toate le-ai făcut…” (Ὁ Θεὸς, ὁ πάντα ποιήσας…). Afirmația potrivit căreia cele două rugăciuni din cadrul ritualului armean actual al Tainei Cununiei ar putea reprezenta un indiciu al practicii mai vechi a Evhologhiilor bizantine manuscrise în care întâlnim ambele rugăciuni, practică „împrumutată” de armeni, se pare, de la Constantinopol, și conservată până astăzi, rămâne o ipoteză deloc neverosimilă. Definiţia „paharului comun” a Sfântului Simeon al Tesalonicului (+ 1429) este în măsură să redea, în opinia mea, atât vechea practică a „paharului comun”, dar şi pe cea actuală a paharului tradiţional de vin: „semnul unirii de la Dumnezeu întru bucurie”.
Keywords: Wedding, cup (chalice), wine, Eucharist, engagement, manuscript, prayer
Summary: The so-called “common cup” as part of the ceremonial of the Holy Mystery of Matrimony is a liturgical issue that should be thoroughly considered, as its origins and its original significance are difficult to ascertain. An exact understanding of this issue also demands a great number of documents to be studied. Among others, it can be asserted with a degree of certainty that the origin of the “common cup” seems to be Constantinopolitan; the very Costantinopolitan origin of the Presanctified Gifts, referred to in most manuscripts mentioned in a context related to the “common cup”, is indicative of this. Regarding the two prayers over the “common cup”: „Lord, who hast made all things…” (Ὁ Θεὸς, ὁ πάντα ποιήσας…) and „Lord our God, who hast blessed…” (Κύριε ὁ Θεὸς ἡμῶν, ὁ εὐλογήσας…), they might be part of two distinct traditions. It is, however, difficult to understand the reason why the present Byzantine ritual has retained only one of the two prayers, namely, „ Lord, who hast made all things…” (Ὁ Θεὸς, ὁ πάντα ποιήσας…). The postulate that the two prayers included in the current Armenian ritual of the Holy Mystery of Matrimony might point to an older practice of the Byzantine manuscript Euchologia which contain both prayers, a practice that Armenians have likely „borrowed” from Constantinople and have preserved to this day, is a credible hypothesis. In the author’s opinion, the definition given by St Saint Symeon of Thessaloniki (+ 1429) to the “common cup” expresses the significance of both the old practice of the “common cup”, and the present-day one of the traditional wine-cup: “the sign of union given by God in joy”.
Diac. Nicolae PREDA – este lector universitar doctor la Catedra Teologie Liturgică, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, București. Doctor în Liturgică la Institutul Pontifical Oriental din Roma; Locație: București, România; E-mail: preda_nicolae@hotmail.com
