2019NR. 2 / 2019 (MAI-AUGUST)Studii

 RITMUL DIALECTIC AL SATULUI. SATUL CA UNITATE DĂINUITOARE A IDENTITĂȚII DE NEAM/THE DIALECTICS OF RURAL LIFE. THE VILLAGE AS A LASTING UNIT OF NATIONAL IDENTITY 

– PROF. UNIV. DR. ILIE BĂDESCU

By 7 iunie 2019decembrie 9th, 2021No Comments

Descarcă PDF


Abstract: Satul originar (arhetipal) este con-ziditorul unui mod de viață bazat pe nucleul deplinei armonii cu natura, cu omul și cu Dumnezeu. Din „pomul” vieții sătești au odrăslit toate ramurile culturii fondatoare ale comunităților omenești: cultura vieții, cultura foaierului familial, cultura gospodăriei, a bunei gospodăriri, cultura terapeutică a întregitei vindecări (trupească și sufletească), cultura vetrelor de așezare (sătești) sau a așezării adunate (opusă așezărilor risipite, adică pierdute în lume) și mai presus de toate, cultura fireștii purtări. Toate aceste muchii ale culturii sătești au crescut pe suportul sistemelor de pedagogie naturală, adică prin parenetica dreptarelor divine din toate lucrurile. Acesta este nucleul tuturor civilizațiilor istorice și dinamicile civilizaționale îl potențează ori îl șubrezesc, după caz. Studierea satului, ca tip de comunitate fondatoare (Ernest Bernea o denumește „comunitate de viață”), este o cale posibilă spre căutarea unghiului celui mai potrivit de abordare a crizei identitare prin care trec mai toate popoarele în era globalizării.

Ipoteza noastră, pe care o lansăm în acest studiu, este că satul reprezintă principala unitate dăinuitoare a identității de neam și totodată cadrul de viață străbătut de un ritm cosmic de la care nu l-a putut abate nicio civilizație în lunga succesiune a istoriei universale. Ritmul dialectic al satului presupune modul în care satul își reface echilibrul afectat de crize și presiuni din afara și din lăuntrul său.  Ritmul dialectic al satului este adeverit structural prin polaritatea dintre satul ce crește în jurul bisericii, din care iradiază harul lui Dumnezeu”, „satul-idee”, cum îl definește Blaga, și satul din istorie, căzut în istorie. Satul deține secretul unei capacități cosmocentrice de organizare intimă și colectivă încât și micul amănunt are demnitatea lui în această cosmologie socială. Modul în care satul a reușit să așeze viața în unități dialectice armonizate între ele și suprem cu Dumnezeu a ridicat civilizația sătească la nivel de arhetip și deci la rangul unui sistem de pedagogie teandrică de valoare universală, transistorică, a unui sistem învățătoresc în care sunt depozitate învățăturile asupra  modului corect de zidire a unei „comunități de viață”. Temelia perenității satului este rezemată pe credința puternică în Dumnezeu, în legătura lumii de aici cu lumea de dincolo, a rânduielii divine cu lumea umană. Prin fiecare dintre formele de manifestare ale ritmului dialectic al satului, ni se descoperă o învățătură esențială despre apărarea vieții prin care se adverește cultura vieții. Prin această particularitate, putem spune, fără riscul vreunei exagerări, că satul a fost primul dascăl al umanității. Și acesta a fost un învățător de valoare universală, iar marile științe despre om și societate și cultură s-au născut în tinda casei fără de ziduri a acestui învățător.Cu toată întăritura lui interioară, satul arhetipal este amenințat însă astăzi de cele trei mari pericole care lovesc imaginarul și pedagogia naturală de pretutindeni: statul magic, secularizarea (cu dimensiunea ei devastatoare, desacralizare lingvistică) și denaturarea vieții începând cu desuveranizarea sistemelor țărănești ale planetei. Unele dintre formele de exprimare ale dereglării raportului satului cu istoria sunt desțăranizarea, dezcopilărirea și deztinerirea satului. Desigur că fenomenul acesta nu este strict românesc, doar că România este dezarmată în fața lui. Declinul populației rurale într-o țară ca România este alarmant pentru că acolo trăiesc jumătate dintre români, o rezervă demografică esențială. Ruralul golit de populația sătească atrage un sistem supra-corporatist care va accelera decapitalizarea genealogică a României și va slăbi satul ca formulă de rezistență și de supraviețuire a proprietății identitare românești. Un alt dezechilibru al raportului satului cu istoria se referă la desuveranizarea gospodăriei țărănești și la pogresul corporațiilor agrare cu efecte ecologice devastatoare. Filosofia rurală a agrosistemului corporatist se află în conflict cu filosofia rurală a gospodăriei familiale țărănești. Una dintre formele dereglării relației gospodăriei familiale țărănești cu istoria se referă la presiunea filosfiei neoliberale de o înspăimântătoare cruzime care sună astfel: „ori creşti ori te dai la o parte”, care ne sugerează că „pe termen lung numai gospodăriile mari, cu un capital puternic, să aibă şanse de supravieţuire”.În fața unor asemenea pericole, hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, de a chema forțele lucide ale poporului român la o dezbatere și deci o conștientizare a unei chestiuni de o asemenea alarmantă însemnătate este axială pentru identitatea strategică a României la ceasul acesta al istoriei. Este urgentă o examinare înoită și completă a chestiunii satului ca tip de unitate socială și morală, ca loc al apărării frontierei Duhului în istoria și geografia spirituală a neamului românesc. În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a situat anul istoric 2019 în zariștea aionului ca să putem contempla cu deplină claritate și putere vizionară timpul cel trecător cu toate fețele lui, deopotrivă frumoase și urâte, cu luminile și desfigurările lui.


Keywords: 2019 – Solemn Year of the Romanian Village, peasant society, archetypal village, the dialectical rhythm of the village


Summary: The original (archetypal) village produced a lifestyle essentially based on the perfect harmony between nature, man and God. The „tree” of rural life carried all the branches of the foundational culture of human communities: the culture of life, the culture of the family home, the culture of household management, of administration and stewardship, the therapeutic culture of healing (of body and soul alike), the culture of close-knit (rural) settlements (as opposed to settlements scattered across the world), and above all, the culture of normal behavior. All these aspects of the rural culture had been developed through natural pedagogy systems, that is, through the parenesis of the divine teachings contained by all things. This is the core of all historical civilizations, and their respective dynamics can either strengthen or weaken it. Studying the village as a type of foundational community (Ernest Bernea calls it a „life community”), is a possible way to find the best approach to the identity crisis faced by most peoples during the globalization era. The assumption put forth in the present study is that the village is the main lasting unit of the national identity and the life environment regulated by a cosmic rhythm, from which it could not be diverted by any of the successive civilizations known in universal history. The dialectic rhythm of the village life is evinced by the way in which the village is able to regain its balance affected by crises and tensions from without and from within. The dialectic rhythm of village life is structured around the polarity between the village centered around the church irradiating God’s grace – the „ideal village” as Blaga defines it, on the one hand, and the village living in history and subject to its hardships and failings, on the other hand. The village possesses the key to a cosmocentric ability of collective self-regulation so that even the smallest details have their importance within this social cosmology. The way in which the village has succeeded in organizing life in dialectic units in harmony with each other and in supreme harmony with God, has made rural civilization into an archetype elevating it to the condition of a trans-historical system of theandric pedagogy of universal value, a repository of knowledge about the correct manner of edifying a „life community”. The foundation of village perennity is unwavering belief in God, in the connection between this world and the afterlife, between the divine and the human. Every manifestation of the dialectic rhythm of the village, reveals a major principle underlying the culture of life. It is not an overstatement to say that by virtue of this trait, the village has been the first teacher of humanind. Its teachings have universal value and the great sciences of man, society and culture were born in the porch of this teacher’s house without tangible walls.

Despite its inner force, the archetypal village is today threatened by the three major dangers that challenge the collective imaginary and the natural pedagogy everywhere: the magic state; secularization (with its devastating process of linguistic desacralization); and the denaturation of life, beginning with the abolition of self-reliance of peasant houseolds. The alteration of the historical status of the village is manifest in the decline in the peasant population, especially in the number of children and young people dwelling in rural areas. Admittedly, this phenomenon does not affect only Romania, but our country is highly vulnerable to this challenge. The dwindling rural population in a country such as Romania is alarming, because half of the Romanians live in those areas, which contain an essential demographic supply. Rural areas depleted of their population attract a super-corporatist system which will accelerate the process, weakening the demographic capital of Romania and the village as a source of resistance and survival for the Romanian identity. Another imbalance in the status of our village and its historical role is caused by the fact that rural households can no longer be self-reliant while agrarian corporations thrive at the cost of devastating ecological effects. The rural philosophy of corporatist agrosystem is at odds with the rural philosophy of peasant family households. One aspect of the malfunctioning of the relationship between peasant family households and historical developments lies in the pressure put by the extremely cruel neoliberal philosophy according to which „one either grows, or is pushed away”, suggesting that „in the long run only the great households, possessing strong capital, have any chance of survival”.In face of such challenges, the decision of the Holy Synod of the Romanian Orthodox Church, at the initiative of His Beatitude Daniel, Patriarch of Romania, of calling the discerning members of the Romanian people to awareness of such urgent matters, is essential for the sense of strategic identity of Romania at this historical time. It is necessary to undertake a new, thorough investigation of the village as a type of social and moral unity, as a defense of the frontier of the Spirit in the spiritual history and geography of the Romanian people. This is why the Holy Synod of the Romanian Orthodox Church has placed the historic year 2019 in the horizon of eternity, so that we may contemplate clearly the vision of the passing time, with all its aspects – both beautiful and repelling, with its lights and shadows.


Prof. univ. dr. Ilie Bădescu – Membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Sociologie al Academiei Române

E-mail: badescu@insoc.ro


 Prelegere susținută în cadrul Conferinţei pastoral-misionare semestriale de primăvară a clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor, organizată la Palatul Patriarhiei, în ziua de 13 mai 2019, sub titulatura „2019 – Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”, și prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.