✥✥✥

Istoricul Revistei Biserica Ortodoxă Română 

de la 6 noiembrie 1873 până în prezent

 

 

Primul număr al revistei Biserica Ortodoxă Română a apărut la 1 octombrie 1874, la iniţiativa mitropolitului primat Nifon Rusailă (1789-1875). Apariţia unui jurnal periodic eclesiastic, aşa cum mai era denumită publicaţia, fusese decisă în şedinţa Sfântului Sinod din 6 noiembrie 1873, pe temeiul articolului 16 din Regulament. Biserica Ortodoxă Română mai cunoscuse şi înainte câteva apariţii publicistice, însă condiţiile dificile de publicare ale vremii făcuseră ca particularii care se angajaseră în redactarea unor astfel de reviste, să abandoneze curând tipărirea lor.

Pentru a asigura publicarea constantă a revistei, Sfântul Sinod a decis că noua publicaţie „nu mai este a cutărui sau cutărui particular, ca să se teamă cineva că va putea avea şi el soarta celui mai înainte de dânsul; ea este a Bisericii Române întregi, a clerului şi a poporului ortodox, a păstorilor şi a turmei; într-însa toţi clericii români vor găsi nutriment spiritual din care să se nutrească şi pre sine, şi turma lui Hristos ce li s-a încredinţat; într-însa şi laicii vor afla toate obiectele credinţei şi ale moralei creştine, cum şi ale cultului religios, explicate şi lămurite aşa de bine, încât fiecine să poată a le înţelege cu lesnire”. În continuarea hotărârii Sfântului Sinod era adresat un mesaj clerului român în care se spuneau următoarele: „Şi fiindcă, după cum s-a zis mai sus, lipsa unui asemenea jurnal este foarte mult simţită de către tot clerul Bisericii Române, şi fiindcă acest Jurnal oficial al Sfântului Sinod în care se vor publica toate actele Sinodului, pe care sunt datori a le citi şi medita toţi clericii români, pentru a se instrui despre datoriele misiunei lor, avem o deplină convicţiune că toţi îl vor primi şi susţine cu mai multă râvnă decât au susţinut pe cele ce s-au arătat înaintea acestuia, fiindcă numai pe o călduroasă primire de către întregul cler român, Jurnalul bisericesc îşi poate întemeia un statornic şi sigur viitor” .

De altfel, contribuţia materială a clerului era asigurată şi organizată prin articolele 12, 13 şi 14 din Regulamentul conferit revistei de către Sfântul Sinod. Aici era stipulată datoria protoiereilor de a informa redacţia revistei cu privire la numărul slujitorilor bisericeşti din aria lor jurisdicţională, pentru a se stabili numărul de exemplare ce urmau a fi trimise fiecăruia; de asemenea, era tot datoria acestora să adune contribuţiile abonaţilor şi să le trimită redacţiei la un interval de 6 luni, subliniindu-se faptul că preţul abonamentului urma să fie unul minimal, acoperind strict cheltuielile de tipărire, remuneraţia redactorilor şi eventuale costuri suplimetare.

Responsabilitatea editării revistei cădea în sarcina unui comitet format din trei redactori, cu funcţiile de preşedinte, prim-redactor şi secretar redacţional, desemnaţi de către Sfântul Sinod, a căror datorie era să se informeze cu privire la noile apariţii teologice, atât din ţară cât şi din străinătate, să confere jurnalului un stil demn şi să se asigure de inteligibilitatea limbii folosite în redactarea articolelor.

Revista a fost gândită ca un ghid teologic complet, în paginile ei abordându-se teme de pastoraţie, istoria Bisericii românilor, cuprinzând şi biografii ale personalităţilor clericale şi ale teologilor de marcă, de morală, didactice, pedagogice, exegetice, omiletice, apologetice, catehetice, cât şi recenzii de carte teologică, ştiri privitoare la viaţa bisericilor din străinătate, ori probleme de administraţie bisericească. De asemenea, principala îndatorire a revistei, îndeplinită constant până în prezent, era de a prezenta clerului şi credincioşilor hotărârile oficiale, lucrările şi dezbaterile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Autocefale. Toate aceste prevederi au fost incluse în Regulamentul ce cuprindea 18 articole, atribuit revistei de Sfântul Sinod.

Hotărârea Sfântului Sinod din 6 noiembrie 1873, cu privire la înfiinţarea unui jurnal periodic eclesiastic, va fi comunicată Ministerului Cultelor, iar ministrul de atunci, academicianul Titu Maiorescu, o va comunica la rându-i principelui Carol I prin raportul nr. 4500. Acesta din urmă va aproba noua hotărâre prin decretul nr. 1925, din data de 27 mai 1874, publicat în Monitorul Oficial nr. 124, alocând pentru tipărirea primului număr al revistei suma de 6000 lei din bugetul Statului. În urma aprobării domneşti, mitropolitul Nifon va convoca, prin adresa nr. 42 a Sfântului Sinod din data de 2 septembrie 1874, primul comitet redacţional al revistei:

  • Preşedintele acestuia a fost arhiereul Ghenadie Ţeposu, fost episcop al Argeşului între anii 1865-1868, retras la acel moment din scaun.
  • Prim-redactor era ierodiaconul Ghenadie Enăceanu (1835-1898), absolvent al Academiei Duhovniceşti din Kiev, fost profesor la seminariile din Iaşi şi Bucureşti şi viitor episcop al Râmnicului.
  • Secretarul redacţiei era protosinghelul Silvestru Bălănescu (1838-1900), absolvent al Academiei Duhovniceşti din Kiev şi fost profesor la seminariile din Iaşi şi Bucureşti, viitor episcop de Huşi. Comitetul redacţional şi-a început imediat activitatea, reuşind ca la data de 20 septembrie 1874 să definitiveze primul număr al revistei. Acesta a fost tipărit la Tipografia Mitropoliei, fiind lansat la 1 octombrie. Apariţia sa urma să fie lunară, motto-ul revistei fiind versetul de la 2 Timotei 4, 2: Predică cuvântul.

În articolul „Către clerul şi poporul român”, tipărit în primele 4 pagini ale întâiului număr, arhiereul Ghenadie Ţeposu, preşedintele Comitetului de redacţie, justifica hotărârea Sfântului Sinod de înfiinţare a revistei Biserica Ortodoxă Română, astfel: „[…] văzând că în Biserica noastră, spre deosebire de alte Biserici, nu există încă o facultate de teologie în care să se poată forma teologi şi predicatori, şi nici măcar o foaie religioasă prin care să se propage doctrina creştină, să se combată erorile religioase ce se nasc în popor şi să se cultive poporul şi din punct de vedere religios, iar nu numai enciclopedic şi ştiinţific, cum se face la celelalte naţii ortodoxe şi eterodoxe, [Sfântul Sinod, n.r. a luat hotărârea de a înfiinţa acest jurnal bisericesc”.

Prima serie a revistei s-a tipărit timp de patru ani, până în octombrie 1878, când din cauza morţii preşedintelui Comitetului de redacţie, arhiereul Ghenadie Ţeposu, şi a dificultăţilor financiare întâmpinate de întreg poporul român în urma Războiului de Independenţă (1877-1878), îşi încetează apariţia.

Revista a fost relansată cu sprijinul mitropolitului primat Calinic Miclescu (1822-1886), care în şedinţa Sfântului Sinod din 31 mai 1880, „văzând paguba ce se face prin lipsa unui asemenea organ de publicitate bisericească”, hotărăşte ca „jurnalul Biserica Ortodoxă Română să reînceapă pe bazele regulamentului aprobat anterior”. El a alcătuit de asemenea şi un nou comitet de redacţie, aflat sub preşedinţia arhiereului Silvestru Bălănescu Piteşteanul.

La puţină vreme după iniţierea celei de-a doua serii, mai exact în anul 1884, se va schimba şi denumirea publicaţiei, aceasta nemaiapărând jurnal, ci ca revistă periodică eclesiastică. Din decembrie 1885 preşedinţia Comitetului de redacţie a fost preluată de către arhiereul Ghenadie Enăceanu Craioveanul, care o deţine timp de un an, până la alegerea sa în scaunul eparhiei Râmnicului. Alte personalităţi eclesiastice care au coordonat activitatea redacţională până la intrarea României în Primul Război Mondial au fost:

  • arhiereul Inochentie Moisiu Ploieşteanul (1832-1894, redactor între anii 1886-1892) absolvent al Seminarului de la Socola şi profesor de Studiul Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din Bucureşti, ales ulterior episcop al Romanului.
  • arhiereul Gherasim Timuş Piteşteanul (1849-1911, redactor între anii 1892-1894), absolvent al Seminarului de la Socola, al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi al celei de Litere din Bucureşti, profesor de limba ebraică şi de Studiul Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a îndeplinit şi funcţia de decan între 1892-1893, ales ulterior episcop de Argeş.
  • arhiereii Calistrat Orleanu Bârlădeanul, Meletie Dobrescu Constănţeanul şi Teofil Mihăilescu Ploieşteanul.
  • profesorii de teologie George Zotu şi Constantin Erbiceanu.
  • profesorul de teologie istorică şi senatorul Dragomir Demetrescu, decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti între anii 1915-1919 şi ulterior director al Cultelor.
  • profesorul de Studiul Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, Ion Cornoiu.
  • profesorul de teologie Dumitru Boroianu (1864-1951), redactor în perioada când îndeplinea şi funcţia de subdirector al Cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei.
  • profesorul de teologie Ioan Mihălcescu (1874-1948), viitorul mitropolit Irineu al Moldovei (1939-1947), absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi a celor de Filosofie din Berlin şi Leipzig, profesor de Teologie Dogmatică şi Simbolică la Facultatea din Bucureşti, iniţiatorul Apologeticii şi al Istoriei Religiilor ca discipline universitare, considerat cel mai mare teolog român al vremii sale.
  • profesorul de teologie Petre Gârboviceanu.

De asemenea, revista a avut colaboratori de seamă şi dintre mireni, fie ei cu studii teologice ori cu alte specializări. Dintre personalităţile culturale ale epocii menţionăm pe Alexandru D. Xenopol, Vasile Mangra, Alexandru Lapedatu, Theodor Burada, Simion Mehedinţi, Ion Popescu-Pasărea ori Dimitrie Pappazoglu. Tot în această perioadă, pe lângă publicarea unor articole de valoare din domeniul teologic, revista a sprijinit constant lupta Bisericii Ortodoxe Române pentru obţinerea autocefaliei, cât şi înfiinţarea Institutului Teologic din Bucureşti (activ din 1881, recunoscut din 1883).

Cea de-a doua şi ultima întrerupere a activităţii redacţionale a survenit odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, după ocuparea Bucureştiului de către trupele germane (1916) şi s-a prelungit, din cauza dificultăţilor financiare şi organizatorice produse în întreaga ţară de către această conflagraţie, până în anul 1921. În acest an, mai exact la data de 19 aprilie, noul mitropolit primat al Bisericii Române reîntregite, viitorul patriarh Miron Cristea (mitropolit între anii 1919-1925, patriarh apoi până în 1939), cu sprijinul ministrului cultelor de la acea vreme, Octavian Goga, iniţiază cea de-a treia serie a Revistei Sfântului Sinod, aşa cum se numea noua ediţie, al cărei prim număr va vedea lumina tiparului la 1 octombrie 1921. în cuvântul înainte tipărit pe primele pagini, mitropolitul Miron Cristea sublinia nevoia Bisericii Ortodoxe Române de a avea o publicaţie scrisă care să apară permanent, reiterând anumite prevederi din Regulamentul revistei şi redefinindu-i aria tematică.

Totodată, mitropolitul Miron va conferi un nou format revistei şi va desemna un nou comitet de redacţie, al cărui preşedinte de onoare era el însuşi. Conducătorul noii echipe a fost arhiereul Vartolomeu Stănescu, prim-redactor era profesorul Ioan Mihălcescu, despre care am vorbit mai sus, iar funcţia de secretar al redacţiei era îndeplinită de arhimandritul mitrofor Iuliu Scriban (1878-1949, secretar între anii 1921-1929). Acesta din urmă, absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, cu specializări la Facultăţile de Teologie Romano-Catolică şi Protestantă din Strasbourg, cât şi la cea de Filosofie din Heidelberg şi pionier al ecumenismului românesc, a avut un rol foarte important în continuarea activităţii editoriale a revistei, care întâmpina greutăţi neprevăzute.

Astfel, în perioada interbelică publicaţia atinge un nou nivel al performanţelor sale culturale, având iarăşi colaboratori printre cele mai importante personalităţi ale epocii, precum preoţii şi profesorii de teologie Dumitru Stăniloae, loan G. Coman, Teodor M. Popescu ori Olimp Căciulă şi savanţi precum Nicolae Iorga, Ion Filitti, Onisifor Ghibu sau Aurelian Sacerdoteanu. Cu toate acestea, din punct de vedere financiar situaţia revistei s-a înrăutăţit, fiind scoasă din bugetul Ministerului Cultelor în anul 1923 şi încredinţată Sfanţului Sinod. Consiliul Central Bisericesc, care preia administraţia revistei de la 12 mai 1930, hotărăşte o creştere a preţului abonamentelor, fără a reuşi însă o îmbunătăţire substanţială a situaţiei. Ca un adaos la dificultăţile întâmpinate, preşedintele redacţiei, arhiereul Vartolomeu Stănescu, se îmbolnăveşte în cursul aceluiaşi an, fiind nevoit să-şi prezinte demisia la 1 aprilie 1931. În felul acesta, toată munca redacţională era preluată de arhimandritul Iuliu Scriban, care a reuşit cu toate acestea să o menţină la un nivel mulţumitor până în anul 1934.

În acest an, patriarhul Miron Cristea, luând act de starea în care se găsea revista, intervine şi organizează o comisie în cadrul Sfântului Sinod, care să se ocupe de reorganizarea sa. Arhiereii investiţi cu aceasta responsabilitate, Ghenadie al Buzăului, Grigorie al Aradului şi Veniamin Bârlădeanul au desemnat un nou comitet redacţional, al cărui preşedinte era episcopul Lucian al Romanului, iar secretar episcopul vicar Tit Simedrea Târgovişteanul (1886-1971), viitorul mitropolit al Bucovinei (1941-1945). Acesta din urmă a fost la rându-i o personalitate de prim rang a teologiei româneşti, fiind absolvent atât al Facultăţii de Teologie, cu specializare la Montpellier şi doctorat la Paris, cât şi a celei de Drept. Din nefericire, numirea sa anul următor în funcţia de episcop al Huşilor l-a împiedicat să se mai ocupe îndeaproape de buna îngrijire a revistei. Din această cauză, Sfântul Sinod a hotărât angajarea a încă unui redactor stabil, părintele diacon Gheorghe I. Moisescu (1906-1974), absolvent al Facultăţilor de Teologie şi Litere din Bucureşti, specializat în Arheologie Bizantină la Atena şi în Istoria Sud Estului European la Varşovia. Acesta va fi angajat la 1 noiembrie 1936 şi va rămâne în această funcţie până în anul 1949.

În timpul păstoririi patriarhului Nicodim Munteanu (1939-1948), care a colaborat el însuşi ca autor de articole şi de traduceri din limba rusă la revistă, s-a operat o nouă schimbare a Comitetului de redacţie, prilejuită de demisia arhiereului Lucian al Romanului, din motive de sănătate. Responsabilitatea conducerii redacţiei va fi preluată de către mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, alături de protosinghelul Vasile Vasilache. Tot acum se vor evidenţia ca şi colaboratori preoţii Gheorghe Vintilescu, Dumitru Fecioru, care va juca pe mai departe un rol important în activitatea revistei, Alexandru Nicoreanu şi Gheorghe Ciuhandu, alături de profesorii şi savanţii I.G. Savin, Nichifor Crainic, I.D. Ştefanescu, G. Popescu-Vâlcea, G.T. Kirileanu ori Petre P. Panaitescu.

Dificultăţile materiale provocate întregii ţări de flagelul celui de-Al Doilea Război Mondial s-au răsfrânt şi asupra activităţii revistei, care însă nu şi-a încetat apariţia, mulţumită purtării de grijă a patriarhului Nicodim şi eforturilor membrilor Comitetului redacţional. Cu toate acestea, Consiliul Central Bisericesc nu a mai avut fonduri pentru tipărirea ei, trecându-o la anul 1945 în grija Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. De asemenea, din cauza numeroaselor îndatoriri pe care le avea în calitatea sa de mitropolit al Moldovei, Irineu Mihălcescu demisionează din funcţia de preşedinte al redacţiei, responsabilitate trecută de patriarh în grija părintelui profesor Dumitru Fecioru (1905-1988). Acesta era absolvent al Facultăţii de Teologie din Atena, excelent cunoscător al limbii greceşti şi cel mai de seamă traducător din această limbă al teologiei româneşti, cu specializări la Universităţile din Berlin şi München, care s-a ocupat în aceeaşi perioadă şi de Biblioteca Sfântului Sinod. De asemenea, a rămas în funcţia de redactor părintele diacon Gheorghe I. Moisescu.

Venirea la cârma Bisericii Ortodoxe Române a patriarhului Justinian Marina (1948-1977) a dus la o reorganizare a activităţii revistei, denumită din 1948 Buletinul oficial al Sfântului Sinod. Astfel, preşedinţia Comitetului de redacţie î-a fost încredinţată domnului Nicolae Chiţescu (1904-1991), profesor de Teologie Dogmatică la Institutul Teologic din Bucureşti. Alături de acesta au colaborat Ia editarea revistei preoţii loan G. Coman şi Grigore Cristescu, alături de profesorii de teologie Iustin Moisescu, viitorul patriarh, şi Gheorghe Arghiropol (1905-1952), fost director al Cancelariei Mitropoliei Bucovinei şi al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri. De asemenea, abonamentul la această publicaţie a devenit obligatoriu pentru toate parohiile din ţară, în primul număr din anul 1948 arătându-se că aceasta „este singurul organ oficial în care se publică toate legile şi regulamentele bisericeşti, diferitele dis- poziţiuni normative pentru cler, împreună cu dezbaterile şi hotărârile Sfântului Sinod, de care preoţii sunt datori să ia cunoştinţă la timp spre conformare”.

Numele actual al revistei, de Buletin Oficial al Patriarhiei Române, este adoptat în anul 1953. În timpul păstoririi vrednicilor de pomenire patriarhi Justinian Marina (1948-1977), Iustin Moisescu (1977-1986) şi Teoctist Arăpaşu (1986-2007), ea s-a bucurat de colaborarea unor reprezentanţi de seamă ai Ortodoxiei româneşti, precum preoţii profesori Dumitru Stăniloae, loan G. Coman, Ene Branişte, Liviu Stan, Mircea Păcurariu, Ion Bria ş.a.

Din septembrie 2007, buletinul este publicat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar începând cu anul 2010, din iniţiativa Preafericirii Sale, revista apare într-o nouă serie [a IV-a], cu un conţinut mai bogat şi mai dinamic, cu rubrici noi, îmbunătăţită semnificativ şi sub aspect grafic, prin publicarea de fotografii color, care ilustrează cromatic evenimentele centrale bisericeşti. Totodată, revista se bucură şi de o variantă electronică [www.revistabor.ro], prin intermediul căreia cititorii pot avea acces mai rapid la unele informații privind activitatea Patriarhiei Române. Un alt element specific noii serii îl constituie publicarea într-un număr distinct [numărul 4 din fiecare an], a tuturor documentelor oficiale ale organismelor centrale bisericești [Sfântul Sinod, Adunarea Națională Bisericească, Consiliul Național Bisericesc].

În prezent revista cuprinde următoarele rubrici: Material de deschidere, Pastorale, Evenimente, Agenda de lucru a Preafericitului Părinte Patriarh, Studii, Diaspora ortodoxă românească, Ortodoxia în dialog, Recenzii și Restituiri.

De-a lungul timpului, în paginile revistei au fost publicate numeroase studii şi articole de teologie dogmatică, morală şi pastorală, catagrafii, relatări sau consideraţii cu privire la vieţi de sfinţi, hotărâri sinodale, cronici ale evenimentelor bisericeşti interne şi externe, recenzii de carte şi reviste, promovând învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă şi prezentând în special viaţa şi activitatea pastoral-misionară şi cultural-socială a Bisericii Ortodoxe Române.

✥✥✥