Abstract: Osemintele reginei-mamă Elena a României au fost repatriate vineri, 18 octombrie 2019. La sosire, pe Aeroportul Internațional Otopeni, a urmat un ceremonial militar și religios, la care au participat Majestatea Sa Margareta și membri ai Familiei Regale, reprezentanți ai instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic și ai altor confesiuni și religii din România. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de Mitropoliții Nifon și Iosif, alături de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul. Ierarhii au oficiat o slujbă de pomenire pentru Regina Elena. Cortegiul funerar a plecat de la Aeroportul Internațional Otopeni spre Palatul Elisabeta. Sicriul a fost depus pentru trei sferturi de oră în Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, unde Patriarhul României i-a adus un omagiu Reginei Elena. Catafalcul Reginei Elena a fost dus apoi la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. Reînhumarea a avut loc în pridvorul noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale. Regina Mamă Elena a plecat definitiv din România pe 3 ianuarie 1948, împreună cu Regele Mihai. Alteța Sa a decedat în exil pe 29 noiembrie 1982, fiind înmormântată în cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne. Regina-mamă Elena a României, mama regelui Mihai I, s-a născut pe 3 mai 1896, la Palatul Tatoi, lângă Atena. Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei a fost fiica regelui Constantin I al elenilor şi a reginei Sofia (născută Principesă Imperială a Prusiei). A fost sora regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. S-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928. În 1940, a devenit regina-mamă a României. A murit în ziua de 28 noiembrie 1982, la Lausanne. Spre deosebire de regele Mihai I, regina Elena nu a şi-a mai revăzut niciodată ţara.
Keywords: Queen-mother Helen of Romania, religious ceremony, funeral procession, Royal Family, Romanian Orthodox Church, Diac. Alexandru Briciu, Gabriel Rădășanu