Abstract: Dintre toți Părinții Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur este singurul care ne-a lăsat în lucrarea sa cele mai numeroase și complete idei despre educație. În plus, el a făcut o lucrare specială pentru educația copiilor: Despre gloria deşartă şi cum trebuie să își crească părinţii pe copiii lor (Περί κενοδοξίας καί όπως δει τους γονέας άνατρέφειν τα τέκνα). El arată că originea răului de care suferă societatea se datorează lipsei de educație a tinerilor. Societatea, prin exemplul ei rău, naște răul; cu toate acestea, cei mai responsabili în acest sens sunt părinții. Nu sunt preocupați de conturarea sufletului copiilor lor; mai presus de toate, își dedică eforturile pentru a le face o situație socială și pentru a acumula bunuri pentru ei. Acesta este motivul pentru care educația este o necesitate. A educa – spunea marele ierarh – înseamnă a purta de grijă copiilor şi tinerilor, în ceea ce priveşte curăţenia sufletească şi bunacuviinţă, a-l creşte pe copil după principii morale, om drept şi evlavios, a-i modela inteligenţa, într-un cuvânt a te îngriji de mântuirea sufletului său. El compară educaţia cu o artă, iar sufletul copilului cu ceara, perla, statuia sau tabloul. Precum ceara moale poate fi uşor modelată, tot aşa şi sufletul copilului poate fi uşor modelat de la o vârstă fragedă.
Keywords: society, lifestyle, education, young, educators, models, responsibility, moral principles, catechism, religious instruction, modern pedagogy
Summary: Among all Church Fathers, St John Chrysostom is the only one to bequeath us numerous and exhaustive teachings on education. Moreover, he wrote a text dwelling on child rearing and education: On vainglory and the right way for parents to bring up their children (Περί κενοδοξίας καί όπως δει τους γονέας άνατρέφειν τα τέκνα). In this writing, he shows that the origin of the evils affecting society lies in the deficient education of the young. Society offers wrong role models and engenders evil by setting bad examples; however, parents bear the greatest responsibility in education. They are not concerned with the state of their children’s souls; above all, they pursue the achievement of high social status and amass wealth for their sake. By their lifestyle and the teachings and examples they offer their children, they actually act as if they wanted to destroy young souls. This is why education is a necessity. Educating – the great hierarch states – is caring for children’s and young people’s purity of soul, propriety and decency; raising children according to the moral principles so they may grow into righteous and devout adults; shaping their minds and thoughts – in brief, caring for the salvation of their souls. St John Chrysostom compares education to art or craft, and children’s souls to wax, pearls, statues or paintings. Just as soft wax is able to be easily fashioned, similarly a child’s soul can be shaped from young age. God, working together with parents in educating children, has placed great responsibility on parents; they are the primary educators of their children. However, St John Chrysostom states that other persons have their contribution as well; they are the children’s teachers. Monastics offer the good example of a pure life. Having described children’s souls, St John Chrysostom goes on to provide the necessary advice to educators and teachers, to achieve the education of language, hearing, smell, sight, self-control and reason. The educational methods recommended by St John Chrysostom are the following: monitoring, corporal and non-corporal penalties, stimulating the soul, creating good habits. Children should always prompted to do the edifying things: fasting, praying, attending church services and catechism. By recommending catechism and religious instruction, he is the precursor of modern pedagogy. He offers similar advice regarding the education of young girls, adding that they should be accustomed to modesty in dress, appearance and behaviour, and should be taught how to manage the household and become good mothers. Good education is never devoid of fruit, either in this age or in the age to come.
Articol publicat în: Revista Biserica Ortodoxă Română, Anul LV (1937), nr. 7-10, pp. 449-486
Pr. prof. univ. dr. DUMITRU FECIORU – erudit teolog și traducător al textelor patristice (n. 18 iun. 1905, în Poiana, jud. Bacău, decedat la 22 febr. 1988 în Bucureşti). Studii la Seminarul Veniamin din Iaşi (1918-1926) şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1926-1930); studii de specializare la Facultăţile de Teologie din Atena (1930-1932), Berlin şi Munchen (1935-1936), doctoratul în teologie la Bucureşti în 1935. Funcţionar la biblioteca Ateneului Român (1927-1930 şi 1938-1940), profesor la Seminariile teologice „Neagoe Vodă” din Curtea de Argeş (1933) şi „Nifon” din Bucureşti (1937-1938); preot la biserica „Cuţitul de Argint” din Bucureşti (1940-1988); conferenţiar de Omiletică patristică la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1946-1948), lector de Limba greacă la Institutul Teologic Universitar (1949-1955), conferenţiar (1955-1956) şi profesor (1956-1959) la catedra de Noul Testament, la cursurile de doctorat; bibliotecar şef la Biblioteca Sfântului Sinod (1959-1961), consilier patriarhal la sectorul Relaţii externe bisericeşti (1961-1971), profesor de Patrologie la Institutul Teologic din Bucureşti (1971-1975). A desfăşurat o bogată activitate de traducere din literatura patristică, mai ales din Sfântul Ioan Gură de Aur.
